UE acorda prefinantare dubla la proiectele europene
Comisia Europeana a hotarat dublarea prefinantarii, in cazul Romaniei, de la 2% la 4% pentru demararea proiectelor europene, decizie luata in cadrul intrunirii de la Bruxelles a membrilor Comisiei. Pe de alta parte, presedintele CE, Jose Emanuel Barosso, a recomandat autoritatilor romane sa eficientizeze capacitatile de absorbtie a fondurilor europene.
"Pentru anul 2009, avansul ce trebuie sa-l primeasca Romania va fi de 768 de milioane de euro", a declarat primul ministru Emil Boc, prezent la intalnire.
In acest context, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a intarit necesitatea reducerii termenului de evaluare a proiectului, astfel incat "sa se permita scurtarea foarte mult a timpilor de evaluare, de la peste 90 de zile la aproximativ 30 de zile".
In luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeana a luat decizia de a reduce termenul de evaluare a proiectelor majore de la 87 de zile la 30 de zile.
Prefinantarea va fi acordata de la bugetul de stat sau din instrumente structurale, in stadiul initial de implementare a proiectelor, in baza unui contract de finantare incheiat intre beneficiar si Autoritatea de management sau Organismul intermediar responsabil si va urmari derularea corespunzatoare a proiectelor.
O alta problema discutata a vizat simplificarea procedurilor de achizitie publica, prin care Traian Basescu urmareste modificarea legii achizitiilor publice care functioneaza in Romania.
0/10
0 voturi
0 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
