Traian Basescu: TVA si cota unica raman neschimbate, dar vor scadea salariile bugetarilor
TVA si cota unica raman neschimbate, insa vor fi luate o serie de masuri pentru sustinerea economiei, a anuntat joi presedintele Traian Basescu. Astfel, pensiile, ajutorul de somaj si salariile vor scadea cu 15%-25%. Seful statului a justificat decizia precizand ca o majorare a taxelor ar fi avut cel putin aceleasi efecte ca si scaderea veniturilor populatiei.
Presedintele Traian Basescu a anuntat joi, in urma discutiilor cu delegatia FMI, ca vor fi luate o serie de masuri pentru sustinerea economiei, dar care nu prevad cresterea taxelor. Astfel, fondul de salarii in sectorul bugetar va scadea cu 25% de la 1 iunie 2010, inclusiv salariul minim pe economie aplicat in sectorul de stat va fi diminuat de la 705 lei, cat este in prezent, la 600 de lei. De asemenea, pensiile vor fi diminuate cu 15%. Tot cu 15% va scadea si ajutorul de somaj, iar toate cele 16 programe de asistenta sociala care functioneaza in prezent vor fi reanalizate.
"Atat delegatia FMI, Uniunea Europeana si Banca Mondiala, cat si Guvernul au avut in atentie doua variante. Prima varianta era cea a neincrederii, si asta insemna cresterea TVA de la 19% la 24%, a cotei unice de la 16 la 20% si reducerea salariilor in sectorul bugetar cu 20% pentru a ne putea incadra intr-un deficit bugetar de 6-7, 6-8% din PIB. A doua varianta era varianta increderii, varianta in care Guvernul sa-si continue programele de restructurare masiva a cheltuielilor. Am ales cea de-a doua varianta", a declarat presedintele Romaniei.
Seful statului a precizat ca o majorare a taxelor ar fi avut aceleasi efecte asupra veniturilor populatiei.
"O crestere a TVA-ului i-ar fi afectat cel putin la fel de mult ca si reducerea veniturilor. Dar esenta, dincolo de aceste lucruri, decizia a fost legata de grija de a nu pune in sarcina celor 22 de milioane de romani si mai ales in sarcina sectorului privat excesul de cheltuieli pe care il are aparatul de stat", a explicat Basescu.
4 voturi









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
