POS Mediu are cea mai rata de contractare a fondurilor UE
Ministerul Mediului: POS Mediu a contractat 66% din fondurile acordate de UE
Ministerul Mediului a anuntat joi ca Programul Operational Sectorial (POS) Mediu a avut cea mai mare rata de contractare a fondurilor alocate de Uniunea Europeana, de 66%. POS Mediu a efectuat plati catre beneficiari de 487,5 milioane lei (peste 100 milioane euro), in primele opt luni din 2009.
"Totodata, in primele opt luni ale acestui an, au fost efectuate plati catre beneficiarii proiectelor finantate prin POS Mediu, in valoare de 487,47 milioane lei, adica peste 100 milioane de euro, inregistrandu-se astfel o crestere la acest capitol de peste 200% fata de primii doi ani de implementare a programului", se arata in comunicatul transmis de minister.
"Faptul ca suntem apreciati de Comisia Europeana ne incurajeaza ca suntem pe drumul cel bun in ceea ce facem. Pana la sfarsitul anului ne-am propus sa finalizam cea mai mare parte a aplicatiilor pe sectorul de apa si pe cel de deseuri. Pe aceste capitole avem obligatii de conformare, iar fondurile de la Uniunea Europeana ne ajuta sa ne atingem aceste obiective", a precizat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
In perioada 2007-2013, prin POS Mediu vor fi finantate cu 5,5 miliarde euro proiecte din sectorul apei si apei uzate, managementului deseurilor si reabilitarii terenurilor poluate istoric, reducerii poluarii provenite de la sistemele de incalzire urbana in localitatile cele mai afectate, implementarii sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii, precum si protectiei impotriva inundatiilor si eroziunii costiere.
10/10
1 voturi
1 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
