Firmele romanesti, cele mai putin conectate la internet din Europa
Romania a inregistrat la inceputul lui 2009 cel mai mic procent de conectare la internet in randul firmelor, atat banda larga, cat si tipuri de conexiuni mai putin rapide, din Uniunea Europeana, potrivit datelor Eurostat. Astfel, 72% dintre firmele romanesti erau conectate la internet, numai 40% dintre ele avand o conexiune broadband.
In ianuarie 2009, 93% dintre companiile europene cu zece sau mai multi angajati aveau acces la internet, iar 82% aveau conexiuni in banda larga. Cele mai mari procente s-au inregistrat in Finlanda, unde toate firmele sunt conectate la internet, Danemarca, Austria si Slovacia (98% fiecare) si Germania (97%). Cele mai mici procente s-au regasit in Romania (72%), Bulgaria (83%), Letonia si Ungaria (87%), Cipru (88%) si Grecia (89%).
Comertul electronic - 12% din veniturile firmelor
In 2008, 12% din veniturile companiilor au fost obtinute din comertul electronic, mai arata datele Eurostat. Procentele pentru fiecare stat au fost foarte diferite, cele mai mari valori inregistrandu-se in Irlanda (26%), Finlanda si Suedia (ambele cu 18%), Cehia, Germania si Marea Britanie (cate 15%), Ungaria (14%) si Franta (13%). De cealalta parte, comertul electronic a adus procente mici din venituri firmelor din Bulgaria si Cipru (cate 1% fiecare).
La nivel european, aproape trei sferturi din veniturile provenite din comert electronic au venit din interiorul tarilor membre, iar 19% din exterior.
0/10
0 voturi
0 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
RON
100 JPY
