Firmele pot incepe sa cumpere masini prin programul Rabla
Companiile vor putea sa cumpere autoturisme si autoutilitare usoare noi prin intermediul programului Rabla, avand in vedere ca luni a fost publicata in Monitorul Oficial modificarea legislatiei referitoare la acest program, informeaza NewsIn. In actul normativ a fost introdusa şi notiunea de tichet valoric, care reprezinta documentul a carui valoare nominala reprezinta echivalentul primei de casare, iar modelul, procedura de confectionare, eliberare si valabilitatea tichetelor valorice vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului Mediului si ministrului Finantelor Publice.
Instructiunile de aplicare a ordonantei privind programul Rabla vor fi modificate corespunzator, in termen de 10 zile de la aparitia acestei legi.
Tot din Fondul de Mediu va fi finantat si programul pentru stimularea innoirii parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate, prin scoaterea din uz a celor vechi de cel putin 10 ani si cu perioada de exploatare depasita, care se va adresa atat persoanelor fizice, cat si celor juridice.
Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fara ca aceasta sa depaseasca 50% din pretul de achizitie pentru un tractor nou cumparat de o persoana fizica. Pentru persoana juridica, prima de casare nu trebuie sa depasesca 40% din pretul fara TVA al tractorului sau masinii agricole autopropulsate noi.
In octombrie, romanii au cumparat 2.202 autoturisme noi, ceea ce ridica la 5.084 numarul masinilor date pana in prezent in etapa a treia a programului Rabla, potrivit datelor Administratiei Fondului de Mediu. In prima etapa au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, iar in cea de-a doua 9.649 de autoturisme.
Ultima faza a programului Rabla din acest an se va derula intre 1 noiembrie si 11 decembrie, perioada in care sunt inca disponibile 23.445 de autoturisme.
0/10
0 voturi
0 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
