Dominic de Habsburg nu va promova brandul Dracula pentru Castelul Bran
Arhiducele Dominic de Habsburg, proprietarul Castelului Bran, a declarat, miercuri, ca nu intentioneaza sa asocieze in viitor castelul cu brandul Dracula, personajul principal al operei lui Bram Stocker, care a popularizat fortareata.
Atat ministrul Turismului, Elena Udrea, cat si Dominic de Habsburg doresc sa promoveze Castelul Bran drept o marca separata de imaginea personajului fictiv, Dracula. Udrea a declarat recent ca nu va include in strategia de dezvoltate a turismului romanesc brandul Dracula.
Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran in urma retrocedarii acestuia pe 25 mai 2006. "Administrarea Castelului Bran va reveni familiei Habsburg, in calitate de proprietari, in mai 2009. Acestia intentioneaza sa pastreze destinatia de muzeu a Castelului Bran si sa-i imbunatateasca potentialul de importanta atractie turistica a Romaniei printr-o serie de masuri. In acest scop, cooperarea cu Ministerul Turismului este esentiala", se arata intr-o scrisoare a familiei Habsburg catre ministrul Turismului, Elena Udrea.
Arhiducele Dominic de Habsburg, impreuna cu cele doua surori ale sale, Maria-Magdalena Holzhausen si Elisabeth Sandhofer, viziteaza Romania in perioada 27 ianuarie - 2 februarie. Acestia si-au programat intalniri cu ministrul Culturii, Theodor Paleologu, cu primarul din Bran si cu ministrul Turismului, Elena Udrea.
Dominic de Habsburg, a mai solicitat anul trecut restituirea unei suprafete de 110 hectare de padure in zona comunei Bran. Dosarul se afla in prezent la primaria din localitate si este in curs de solutionare.
Castelul Bran, a carui prima atestare documentara dateaza din noiembrie 1377, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania. El atrage turisti straini mai ales datorita asocierii cu Dracula.
Familia de Habsburg ar putea infiinta o societate pentru administrarea castelului Bran
Familia de Habsburg ar putea infiinta o societate pentru gestioarea castelului Bran incepand cu sfarsitul lunii mai, cand intra efectiv in posesia sa. Dominic de Habsburg se va intalni joi cu ministrul culturii, Theodor Paleologu, pentru a clarifica modalitatea prin care actualul muzeu Bran va continua sa functioneze.
In cadrul discutiilor se vor pune la punct ultimele detalii in ce priveste pastrarea destinatiei de muzeu a Castelului Bran si se va incerca sa se gaseasca o formula prin care colectiile si mobila din castel, care apartin Ministerului Culturii, sa ramana acolo si dupa ce familia Habsburg va intra efectiv in posesia castelului.
Cea mai plauzibila varianta luata in calcul este aceea de infiintare a unei societati in Romania, care sa se ocupe cu administrarea muzeului si domeniului Bran de la sfarsitul lunii mai.
9/10
1 voturi
1 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
RON
1 CHF
100 JPY
