Cum sa recuperam datoriile firmei de la partenerii de afaceri
Nimeni nu poate sa garanteze succesul unei afaceri in fata riscului si nimeni nu poate sa garanteze ca partenerii de afaceri sunt loiali si corecti. Dovada este numarul mare de companii care apeleaza la agentiile de recuperare a creantelor, in situatii precipitate cu partenerii neseriosi. Potrivit unui studiu realizat de Coface, firmele romanesti asteapta pana la 60 de zile sa incaseze banii pe facturile emise, iar 75% din tranzactii sunt achitate cu intarziere.
Lipsa de lichiditate provocata de criza financiara, managementul ineficient pe care multe dintre companii il practica, dar mai ales nerecuperarea creantelor sunt motive care conduc in mod frecvent la faliment, spun expertii in recuperarea creantelor. Cele mai mari probleme financiare ale companiilor sunt cauzate de neincasarea creantelor, care reprezinta, in medie, 40% din activele circulante (creante comerciale) ale acestora, potrivit aceluiasi studiu.
Companiile trebuie sa se bazeze pe capacitatea manageriala, nu trebuie sa astepte ajutor de la stat
Incetinirea activitatii economice si a consumului, precum si costurile tot mai mari de finantare fac ca fluxurile de numerar dintre firme sa se confrunte cu blocaje tot mai grave si mai dese, de aceea este prioritar sa ne alegem partenerii cu foarte mare atentie si nu sa ne bazam pe masuri guvernamentale, sfatuieste reprezentantul Coface.
"Situatia de redresare a firmei pe perioada de criza nu trebuie sa se bazeze pe ajutor de stat, ci pe capacitatea companiei. Astfel, trebuie facuta o analiza foarte stricta a portofoliului de clienti cu care lucreaza, trebuie sa inteleaga si sa anticipeze ce se va intampla cu fiecare client in parte, pentru ca, in cazul in care unul dintre ei intra in colaps, atunci partea negativa se va transfera asupra ei. Firmele trebuie sa anticipeze pentru fiecare client al sau care sunt riscurile, iar pentru clientii riscanti sa isi reduca expunerea, sa nu mai vanda pe credit la nivel mult prea mare si sa incerce sa limiteze volumul de vanzare chiar cu riscul pierderii cifrei de afaceri", explica acesta.
"Nu este o tragedie sa pierzi cifra de afaceri, ci este o tragedie sa vinzi foarte mult si sa nu mai recuperezi banii", a subliniat Ionescu.
Alegerea partenerilor de afaceri, cu prudenta maxima
In aceste conditii, mentinerea unui nivel rezonabil a fluxului de numerar va deveni pentru companii o conditie de supravietuire, mai ales ca accesul la credite sau la alte surse de finantare se arata din ce in ce mai dificil.
"Este foarte adevarat ca pentru industria colectarii creantelor, debitelor, datoriilor atat din Romania cat si la nivel international, sfarsitul anului 2008 si probabil tot anul 2009 a fost un adevarat "boom" pentru acest segment de activitate al economiei. Acum fiecare companie, indiferent de marime si domeniu de activitate, isi analizeaza cu foarte mare atentie planurile de afaceri, strategiile de investitii, pasii ce trebuiesc facuti, partenerii de afaceri, in doua cuvinte - prudenta maxima", au declarat pentru NewsChannel.ro reprezentantii Recupit si Asociatii.
Companiile care ofera servicii de recuperare a creantelor pot asigura o firma in fata riscului de a intra in faliment sau de a nu-i plati un partener, insolventa firmelor afectand de cele mai multe ori cifra de afaceri si lichiditatea furnizorilor, explica specialistii in domeniu.
"Colectarea de creante este foarte importanta - cash-flow-ul unei companii - si este important sa incasam ceea ce vindem, sa reusim sa recuperam un grad cat mai mare a acestor creante", mai spune managerul Coface.
Asigura-te ca factura va fi platita inainte de data scadenta
"De obicei, companiile apeleaza la servicii de recuperare sau colectare a creantelor in momentul in care, pe de o parte, constata ca sunt sume importante de bani care nu au intrat in contabilitatea societatii, desi erau scadente, situatie care poate crea un real si neplacut dezechilibru, iar pe de alta parte, este mult mai eficient si mai putin costisitor sa externalizeze serviciul de recuperare creante catre o societate profesionala specializata pe acest segment, decat sa infiinteze propriul departament", mai spun reprezentantii Recupit si Asociatii.
Procedurile de colectare includ servicii de notificare, apeluri telefonice, vizite personale, precum si negocierea unui plan de plati.
"Recuperarea debitelor se poate face fie pe cale amiabila - soft collection - fie in instanta de judecata -hard collection. In faza extra-procesuala - amiabila - echipa de colectori de debite poarta discutii si negocieri cu debitorul, transmite notificari de plata, trimite adrese la diverse institutii care pot ajuta in rezolvarea diferendului precum si alte masuri care pot ajuta la recuperarea rapida a debitelor clientilor. In faza procesuala - instanta - se apleaza la judecata pentru rezolvarea cazului, situatie in care depidem deja de alta institutie si de termenele de judecata", explica Moldoveanu.
4.000 de cazuri din zona business, solutionate de Urban si Asociatii, in primele trei luni
In contextual crizei financiare, din ce in ce mai multe companii vor apela la recuperarea de creante, estimeaza reprezentantii Urban si Asociatii. Numai in primele trei luni ale acestui an, agentia a solutionat 4.000 de cazuri din zona business-to-business, raporturi intre companii, care au implicat peste 30 milioane de euro recuperati pe cale amiabila, peste 4,8 milioane de euro recuperati urmare a procedurilor de faliment si peste 900 mii euro recuperati in urma procedurilor de executare silita, potrivit bilantului trimestrial al agentiei. Pentru 2009, agentia estimeaza o cifra de afaceri de 20 milioane euro.
"Externalizarea catre o companie de recuperare debite are multe avantaje dintre cele mai importanta sunt incasarea rapida a facturilor, "educarea" clientilor care vor stii sa respecte in viitor termenele de plata, dar si siguranta ca o echipa de specialisti se ocupa de incasarea facturilor cu costuri foarte scazute", a declarat pentru NewsChannel.ro Ina Moldoveanu, director de marketing Urban si Asociatii.
In ceea ce priveste perspectiva economica in viitor, managerul Coface estimeaza ca o revenire a pietelor ar putea fi posibila spre finalul anului cand companiile se vor adapta la schimbarile create.
"Din pacate drumul spre redersare nu este foarte scurt. Probabil spre sfarsitul anului, cand companiile se vor reajusta la noul mediu de afaceri si se vor readapta acestui nou univers, vom vedea o calmare a situatiei, in sensul ca nu vor mai fi asemenea volatilitate si intarzieri atat de mari de plata sau falimente. Vor disparea organismele slabe care sunt cu un grad profund de indatorare, deja vedem exemplele concrete de firme, lideri de piata top 3 in anumite industrii care intra in colaps financiar si implicit in insolventa, deoarece decontarea intre companii este profund blocata", a conchis Cristian Ionescu.
9 voturi









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
