Coface: Numarul falimentelor ar putea creste cu pana la 20% in 2010
Numarul falimentelor ar putea creste in acest an cu 15-20% fata de 2009, cand au fost inregistrate 19.000-19.500 de cazuri, a declarat directorul general al Coface pentru Romania, Bulgaria si Slovacia, Cristian Ionescu, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, cresterea va fi mai accentuata in primul semestru.
"Falimentele vor continua sa creasca in acest an, o parte fiind transferate din 2009, intrucat nu s-au solutionat din cauza grevei judiciare, deci va fi un puseu de crestere in prima parte a anului si apoi vom observa o diminuare a cresterii in al doilea semestru. (...) Sunt foarte multe societati care se afla in pragul falimentului, dar nu au declarat inca acest lucru. Multe cer protectia judecatoreasca, solicitand insolventa, pentru a fi feriti de creditori", a afirmat Ionescu, intr-o conferinta de presa.
Ionescu a aratat ca sectoarele cu cele mai mari probleme sunt anul acesta cel imobiliar, distributia de echipamente IT, industria de mobila, cea textila, precum si sectorul transporturilor si retailul.
Directorul Coface a mentionat ca firmele se vor afla intr-o dificultate foarte mare in acest an si pe fondul accesului restrictionat la creditare. El apreciaza ca bancile nu vor relua creditarea in acest an, intrucat vor analiza situatia companiilor care solicita imprumuturi pe baza bilantului din 2009, care "arata dezastruos".
"Am putea vorbi in acest an de o crestere a creditarii de 1-2%, dar la fel de bine s-ar putea inregistra si o descrestere", a spus Ionescu.
Anul trecut, restantele de peste 90 de zile inregistrate la credite au fost de peste trei ori mai mari decat in 2008 si au reprezentat 75% din totalul sumelor datorate.
Totodata, numarul restantierilor a crescut cu 56%, la circa 700.000 de persoane, la sfarsitul lunii decembrie 2009.
Ionescu a aratat ca gradul de colectare a restantelor de plata va putea creste daca se va majora gradul de lichiditate a companiilor, aceasta fiind determinata la randul sau de un avans al afacerilor si al nivelului de finantare atras.
0/10
0 voturi
0 voturi
Va rugam sa votati:
0/10









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
RON
100 JPY
