AMPOSDRU a deschis liniile de finantare pentru schemele de ajutor de stat
Din acest moment, orice intreprindere din Romania poate sa depuna cereri pentru primirea subventiilor la salariile noilor angajati, precum si pentru formarea profesionala a acestora. De asemenea, banii alocati prin cele trei scheme de ajutor de stat pot fi accesati si pentru imbunatatirea conditiilor de munca, reducerea accidentelor de munca si pentru combaterea riscului imbolnavirilor profesionale. Fondurile alocate prin trei scheme de ajutor de stat sunt in valoare de 142 milioane euro, banii putand fi accesati de catre toate intreprinderile, cu diferenta ca acestea nu pot constitui parteneriate cu niciun fel de furnizori. Intreprinderile pot depune proiecte pe toate cele trei scheme, iar in cazul acceptarii proiectului, pot obtine prefinantari de 30% din cheltuielile pe primul an al proiectului.
Marti, 31 martie 2009, AMPOSDRU a deschis liniile de finantare aferente schemelor de ajutor de stat si a ajutorului de minimis, pentru ocupare si formare generala sau specifica a angajatilor.
Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a apreciat ca din fondurile disponibile ar putea fi platite salariile a peste 15.000 de noi angajati si trainingurile pentru aproximativ 100.000 de persoane. "Estimam ca aproximativ 4.000 de intreprinderi vor depune cereri de finantare pentru subventionarea ocuparii fortei de munca, pentru formarea profesionala si pentru asigurarea sanatatii angajatilor", a precizat Sarbu, citat de ZF.
Valoarea cererii de finantare pentru primele doua scheme este de minim 10 mii euro si maxim 2 milioane de euro, iar pentru cea de-a treia schema, limitele sunt intre minim 10 mii euro si maxim 200 mii euro. Companiile pot beneficia de subventionarea de pana la 75% pentru salariile noilor angajati si pot obtine fonduri pentru training si asigurarea sanatatii in munca.
Termenul limita de transmitere a cererilor de finantare este prevazut in Ghidul Solicitantului corespunzator fiecarei cereri de propuneri de proiecte.
Depunerea unei cereri de finantare va putea fi trimisa numai electronic, prin aplicatia ActionWeb, iar evaluarea proiectelor se face in decurs de o luna.
Daca fondurile vor fi epuizate pana la sfarsitul anului, reprezentantii ministerului intentioneaza sa reia procedurile cu UE pentru acordarea de noi finantari.
1 voturi









1 EUR
RON
1 USD
1 GBP
1 CHF
100 JPY
